fbpx

Oriental
Dance Show

Amira Show
Oriental Belly Dance

Întrebări frecvente

Cât durează momentul tău de dans?

Vă pot oferi mai multe variante legate de durata spectacolului. Alegerea se face ţinând cont de câteva detalii, cum sunt: tipul sau conceptul evenimentului, numărul invitaţilor, bugetul alocat, preferinţele organizatorilor etc. În general, cei mai mulţi clienţi aleg un moment de dansuri orientale de aprox. 20 de minute. Este suficient pentru a atrage atenţia şi a distra pe toata lumea. Totodată, se încadrează foarte bine în orice program, astfel încât invitaţii au timp şi pentru celelalte activităţi şi surprize. Această opţiune este de preferat pentru că scopul meu este anim atmosfera prin spectacol, nu să monopolizez petrecerea.

Dansezi singură sau mai ai şi alte colege?

Da, sunt posibile ambele variante. Depinde cum preferaţi şi ce buget doriţi să alocaţi pentru show. Dar cum este şi firesc, preţul creşte direct proporţional cu numărul dansatoarelor sau al artiştilor implicaţi în spectacol . Pentru că fiecare eveniment este unic, fiecare spectacol se pregăteşte în mod individual, după preferinţele clientului.

Unde dansezi?

Cele mai multe solicitări de spectacole am în Bucureşti la evenimente private (nunţi, aniversări, botezuri) sau la evenimente corporate (petreceri de companie) sau pentru seri tematice (organizate de restaurante/cluburi/cafenele). Dar îmi face plăcere să călătoresc, de aceea accept cereri şi din alte oraşe sau chiar din alte ţări. Până acum am avut evenimente în: Timişoara, Alba Iulia, Botoşani, Sighişoara, Galaţi, Craiova, Braşov, Brăila, Târgu Mureş, Tulcea, Mamaia, Mangalia, Venus, Costineşti, Alexandria, Bala, Băile Felix, Baia Mare, Caracal, Olteniţa, Feteşti, Zimnicea, Insula Ovidiu, Buzău, Mogoşoaia, Buftea, Piteşti, Ploieşti, Păuleştii Noi, Sinaia, Câmpina, dar şi în Spania (Barcelona) şi Italia (Roma şi mai multe oraşe din regiunea Sicilia).

Cine sunt clienţii tăi?

Clienţii mei sunt în general români sau străini care locuiesc în România. Sunt persoane stilate, sofisticate, în majoritate femei cu preocupări şi profesii dintre cele mai diferite. Au însă aceeaşi viziune: să adauge evenimentului lor un farmec aparte, cu mister oriental, dar şi un moment interactiv şi efervescent.
De-a lungul timpului, am întâlnit cinci categorii principale de clienţi:
– mirese care au făcut o surpriză viitorului soţ (şi invitaţilor lor), la petrecerea de nuntă
– soţii care au făcut o surpriză artistică soţului la aniversarea unei vârste, de obicei cu cifră rotundă, respectiv părinţi care au făcut o surpriză fiului lor, la petrecerea de majorat
– companii care organizează evenimente şi petreceri cu ocazii diverse: Crăciun, cockteiluri de lansare de produse, aniversarea companiei sau a şefului etc.
– organizatori de festivaluri şi spectacole publice: zilele oraşelor, campanii sociale, concursuri de miss etc.
– localuri care organizează seri tematice arăbeşti şi nu numai (vezi oferta pentru petreceri tematice)

Cum sunt clienţii tăi (preferaţi)?

Clienţii mei preferaţi sunt iubitori de frumos, manifestat în fiecare domeniu al vieţii, inclusiv prin arte, muzică şi dans. Îmi place să lucrez şi să dansez pentru clienţi care sunt la fel de entuziasmaţi ca şi mine când vine vorba de evenimente şi spectacole. Vom colabora bine împreună dacă:
– Iubiţi muzica orientală. Melodiile arăbeşti vă fac să dansaţi chiar dacă sunteţi într-o pasă negativă. Vă surprindeţi că fredonaţi versuri despre care nu aveţi nici cea mai vagă idee ce înseamnă, dar le simţiţi încărcătura emoţională şi vă ajung la suflet.
– Doriţi să faceţi o surpriză de bun gust cu dansatoare la o petrecere. Căutaţi un moment artistic de calitate, potrivit tuturor categoriilor de vârstă. Apreciaţi profesionalismul şi implicarea, la modul general, şi acordaţi grijă detaliilor. Admiraţi eleganţa, rafinamentul şi graţia unui spectacol de dans oriental clasic, cu muzică orientală autentică.
– Țările şi cultura Orientului vă atrag în mod deosebit. Aţi vizitat deja Turcia, Egipt sau Dubai. Vreţi să vă amintiţi de acea seară cu spectacol din vacanţa voastră şi să le arătaţi şi prietenilor ce v-a impresionat.
– Nu vă puteţi imagina evenimentul vostru fără momente de entertainment. Vreţi ca petrecerea voastră să fie organizată din timp. Vreţi să le oferiţi invitaţilor o experienţă plăcută şi memorabilă, din toate punctele de vedere.
– Aveţi idei creative şi vreţi să le puneţi în practică la petrecerea voastră. Căutaţi o dansatoare deschisă la minte şi la idei noi, cu multe accesorii spectaculoase, flexibilă la program. Împreună, putem face ca imaginaţia să devină realitate.

Vii tu cu muzica sau dansezi pe muzica formaţiei?

Aduc eu muzica 🙂 Chiar dacă o dansatoare profesionistă ca mine 🙂 se descurcă să danseze pe orice melodie, când vine vorba de un spectacol plătit, întotdeauna acesta trebuie pregătit înainte. Asta înseamnă că dansatoarea îşi alege cu atenţie melodiile pe care va dansa. Creează coregrafii. Le repetă de zeci, poate sute de ori. De aceea, cu tot respectul pentru orice trupă pe care aţi putea s-o chemaţi la eveniment, ea nu va putea reproduce întocmai înregistrarea de studio a melodiilor arăbeşti, astfel încât coregrafiile să se îmbine exact pe muzică. Într-adevăr, în spectacol sunt şi melodii care au coregrafie doar parţial, restul fiind speciale pentru improvizaţie şi interacţiune cu invitaţii. Dar şi aceste melodii sunt cunoscute, cu toate ritmurile, accentele şi versurile lor. Deci dacă doriţi un moment artistic cu spectacol profesionist, atunci da, vin eu cu muzica. În cazul în care aveţi o melodie preferată, îmi spuneţi numele ei şi o includ în program – dar preferabil să îmi spuneţi de ea cu o săptămână înainte de eveniment.
Pe de altă parte, dacă doriţi o prelungire de spectacol în care să dansez şi pe muzica formaţiei, este posibil. Pentru un tarif suplimentar. Şi cu rugămintea să fie melodii orientale, nu manele. De asemenea, ar fi bine să mă puneţi în legătură cu formaţia, cu câteva zile înainte de eveniment, pentru a stabili melodiile pe care le vom interpreta împreună.

Ce mai ştii să dansezi înafară de belly dance?

Îmi plac foarte multe stiluri de dans şi dacă aş putea, aş merge la toate cursurile să le învăţ! Însă este imposibil să fii expert în toate. Totuşi, sunt câteva care îmi plac foarte mult şi pe care le-am studiat mai îndeaproape. Unele chiar se aseamănă cu dansurile orientale. De aceea, dacă doriţi şi alte spectacole de dans pentru evenimente, vă mai pot oferi: dansuri polineziene (hawaiiene, tahitiene), dansuri latino, dansuri ţigăneşti. Descoperiţi întreaga listă şi mai multe detalii pe pagina Petreceri şi spectacole tematice.

Spectacolul tău este potrivit şi pentru copii?

Sigur că da! Dansul oriental este şi un stil de dans social, practicat în ţările orientale de către oameni de toate vârstele, inclusiv copii şi bărbaţi. De altfel, copii sunt cei mai mari fani ai mei. Multe fetiţe vor să danseze cu „Prinţesa” iar băieţeii  se opresc pentru a admira momentul de dans de la distanţă.

Cu cât timp înainte de eveniment trebuie să fac rezervarea?

Mai bine mai devreme decât mai târziu. Cu cât faceţi rezervarea mai din timp, cu atât este mai probabil să fiu disponibilă. În anumite perioade ale anului, serile de weekend se ocupă foarte rapid. În plus, îmi place să călătoresc. De obicei programez ieşirile din Bucureşti cu minim două săptămâni înainte. De aceea, dacă vă doriţi un moment de dans oriental cu Amira, sfatul meu este să faceţi rezervarea cu minim 2-3 săptămâni înainte de data stabilită pentru eveniment. Pentru nunţi, clienţii mă sună şi cu 3 luni înainte. Sunteţi pe ultima sută de metri şi căutaţi un moment special de entertainment cu dansatoare? Sunaţi-mă cu încredere. Încercaţi-vă norocul 🙂  Voi face tot posibilul să vă ajut.

Ok, îmi place. Cum să fac rezervarea?

Pasul 1: solicitarea ofertei prin e-mail / formularul de cerere ofertă / telefonic
Pasul 2: primirea răspunsului cu oferta de preț (de obicei în maxim 48 de ore)
Pasul 3: rezervarea datei și achitarea unui avans de 30% – 50%

Ai o întrebare pe care nu o regăseşti în lista de mai sus?

Contactează-mă şi îţi voi răspunde cu drag 🙂