fbpx
parallax background

Celebra dansatoare Didem vine la Bucureşti

Celebra dansatoare Didem vine în România

Sunt foarte bucuroasă să vă anunţ că în sfarşit celebra dansatoare Didem vine în România, la Bucureşti! Spun „în sfârşit” pentru că evenimentul a fost gândit / dorit / planificat de peste doi ani, de către Gazi Demirel, cel mai cunoscut cântăreţ de muzică turcească şi orientală din România.

Deşi pare greu de crezut, este adevărat! Ne pregătim s-o primim pe Didem şi totodată pentru cel mai important (de până acum) eveniment al anului 2018 dedicat comunităţii de dans oriental din ţara noastră! Sunt super entuziasmată şi abia astept s-o întâlnesc pe cea care a dus bellydance-ul la un alt nivel. Cea care a dat naştere unei noi ere în dansul oriental turcesc şi nu numai!

Cine este Didem

Despre Didem, pe scurt, din biografia de pe site-ul ei. S-a născut la Istanbul într-o familie de artişti: tatăl percuţionist, mama cântăreaţă. Veselă, extrovertită, „mândră că este ţigancă”, Didem nu a fost influenţată de faima pe care o are în lumea întreagă, după cum mărturiseşte. Dansul este pentru ea o pasiune de când era mică. Îşi câştigă existenţa numai din spectacole de dans, pe care le susţine mai ales în Turcia dar şi în alte ţări, acolo unde este solicitată

Începutul carierei de dansatoare

Cronologic vorbind, cariera ei a intrat în trend ascendent începând cu anul 2000 – adică în urmă cu aprox. 18 ani. Wow, vă daţi seama de cât timp dansează?! A fost remarcată de Sema Yıldız, o altă dansatoare celebră pe-atunci, care a prezentat-o patronului de la restaurantul Sultana’s. Aici, chiar în centrul oraşului Istanbul, a început să danseze în faţa unui public internaţional. Momente de bellydance de câte 15 minute pe seară.

Deşi silueta ei nu era chiar ideală pentru belly dance, a reuşit să captiveze publicul prin flexibilitate şi mişcări graţioase. A spart stereotipul potrivit căruia dansatoarele orientale trebuie să aibă forme rotunde, să fie plinuţe.

Didem dansatoarea vedetă TV

În anii următori, Didem a devenit şi mai cunoscută datorită deselor apariţii tv. Însă abia din 2005 a devenit cu adevărat faimoasă, după ce a început să danseze la emisiunea Ibo Show prezentată de cântăreţul turc Ibrahim Tatlıses.

Dar deşi era o vedetă TV, Didem era o figură enigmatică. Timp de 5 ani a apărut în faţa telespectatorilor doar dansând, fără să i se permită să vorbească. De aceea, toată lumea, inclusiv media, se întreba cine este această fată misterioasă.

Faimă internaţională

Odată cu creşterea Youtube şi a internetului în general, faima ei s-a răspândit cu rapiditate în mediul online, depăşind cu mult graniţele Turciei. Talentul, frumuseţea şi tehnica i-au fost recunoscute la nivel internaţional.

Peste tot în lume, videoclipurile ei au avut un rol major în creşterea popularităţii dansului oriental. A acumulat milioane de vizualizări. Fiecare detaliu al reprezentaţiilor ei este analizat pe grupurile de discuţii, forum-uri şi în comentariile de la videoclipuri.

Datorită expunerii internaţionale şi notorietăţii acumulate, Didem a primit invitaţii de a susţine spectacole şi workshop-uri de dans pe toate continentele.

Didem în România

Pentru prima oară în România, celebra dansatoare Didem va veni odată cu primăvara, adică fix pe 1 martie 2018. Va susţine un workshop (Didem Style, drum solo & baladi) şi un spectacol de dansuri orientale, ambele în Club Mia Musica din Bucureşti.

Vrei să vii la workshop sau la spectacol? Contactează-mă, mai sunt câteva locuri libere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *